Justice and Care România semnează un parteneriat cadru cu Ministerul Educației

August 13, 2025

 Începând de astăzi Justice and Care ROMÂNIA începe un frumos și substanțial parteneriat cu Ministerul Educației – România în domeniul luptei împotriva traficului de copii.

“Suntem aici să construim pe termen lung, pentru a sprijini actorii instituționali din linia întâi nu numai să facă față provocărilor și să fie reactivi, dar și să poată face acel extra pas în plus în întâmpinarea și anticiparea provocărilor.

A fi dascăl într-o școală înseamnă mult mai mult decât a învăța copiii despre anumite materii, înseamnă să îi protejăm și să le întărim caracterul și reziliența, să le oferim valori și repere și să-i învățăm să învețe. 

Și în acest demers uriaș, dascălii au nevoie și de sprijin. Iar pe zona de riscuri și vulnerabilități la exploatare și trafic de copii, Justice and Care Ro este aici să pună umărul. 
Mulțumiri mii doamnei ministru al Educației, Ligia Deca!”, transmite Mădălina Turza, Country Director Justice and Care România.

Related posts

Justice and Care România primește vizita Ambasadorului Marii Britanii la Iași.

Directorul de țară al Justice and Care România, doamna Mădălina Turza, împreună cu Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Read more

Justice and Care România își unește forțele cu Ministerul Educației pentru a combate traficul de persoane

Suntem recunoscători doamnei ministru a Educației, Ligia Deca, pentru deschiderea și determinarea sa de a aborda situația traficului de persoane Read more

La fiecare 30 de ore, un copil cade în mâinile traficanților de persoane în România, cu sprijinul sau știrea familiei și a comunității.

În ultimii 5 ani, conform datelor oficiale[1], 1.525 de copii au devenit victime ale traficanților de persoane. Copiii reprezintă aproximativ 50% din Read more
Exit site