O nouă sesiune de lucru a Grupului #ROACT Initiative
October 10, 2024
Justice and Care Romania a organizat a doua sesiune de lucru a Grupului #ROACT Initiative în domeniul traficului de copii.
Împreună cu reprezentanți din Ministerul Educației – România, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și AdopțieAgentia Nationala pentru Egalitatea de Sanse intre Femei si Barbati – ANES, ANITP, Diicot Romania, Direcția de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Poliția Română și reprezentanții autoritățlor locale de la nivel național, am avansat cu discuțiile pe marginea măsurilor privind prevenirea și combaterea traficului de copii.
Ultima cercetare a Justice and Care a arătat faptul că cea mai mare parte a victimelor copii care cad în mâinile traficanților sunt fete, provin din mediul rural, din familii mono sau bi-parentale, cu nivel de trai scăzut, dar nu sărăcie extremă, dar profund marcate de lipsa ”busolei morale”. Toți acești copii sunt conectați la tehnologia digitală, iar mijloacele de protecție la nivel de comunitate și familie sunt aproape inexistente.
Împreună cu această echipă minunată, formată, în mod ideal din profesioniști cu putere de decizie, lucrăm pe 3 direcții de acțiune principale:
1. Pregătirea comunităților locale pentru a răspunde riscurlor traficului de copii.
2. Conturarea unei viziuni coerente privind ecosistemul de protecție în mediul #ONLINE.
3. Coordonarea dintre nivelul central și cel local. La Justice and Care Romania am adus la aceeași masă de discuții factorii de decizie centrali și reprezentanții autorităților locale rurale.
Suntem încântați de angajamentul tuturor participanților la acest proiect. Împreună, lucrăm la elaborarea unui plan de intervenție concret, care acolo unde este cazul să fie promovat către Comitetul de Coordonare Anti-trafic de la Guvern.
Credem în puterea colaborării și suntem convinși că prin eforturi unite putem construi un viitor mai sigur.